Criptomonedele sunt responsabile pentru creșterea prețurilor componentelor PC, precum memoria RAM și plăcile video

Advertoriale (de , July 17, 2018)

„Pe vremuri”, construirea propriului calculator era o practică destul de predictibilă din punct de vedere al costurilor. Știai că procesorul este cea mai importantă componentă, placa de bază de ajuta la capitolul modularitate și modificările din viitor, memoria RAM era un mix între puterea financiară și maximul suportat de placa de bază, iar placa video trebuia să ruleze măcar la setări medii jocurile momentului. Din bugetul pe care îl aveai la dispoziție, un procent era destinat plăcii video.

Iar pentru un timp, ideea de a construi propriul calculator era din ce în ce mai bună. Noile procesoare Intel Core, duelul NVIDIA – AMD, apariția SSD-urilor și opțiunile estetice din ce în ce mai numeroase au stat la baza creșterii popularității.

Din nefericire, performanțele plăcilor video au intrat în atenția utilizatorilor care practică minarea monedelor virtuale. Prin construirea mai multor unități care, la rândul lor, folosesc mai multe plăci video de top, piața a fost puternic afectată. Și nu este doar cazul plăcilor video. O disponibilitate redusă a fost remarcată și în cazul modulelor RAM (despre acestea vom vorbi un pic mai jos).

Bineînțeles că piața funcționează conform legilor de bază ale economiei: dacă cererea depășește oferta, valoarea produsului va fi mai mare. Motiv pentru care, plăcile video de top (gama 1080 GTX de exemplu) au cunoscut salturi spectaculoase ale prețurilor.

Placa video NVIDIA 1080 GTX Ti a fost lansată în luna mai 2017, la un preț de aproximativ  750 de dolari. Odată cu explozia sistemelor de minat monede virtuale, constatăm că o astfel de placă video se apropie acum de 1000 de dolari. O creștere de aproximativ 33% este complet nenaturală, întrucât valoarea oricărui produs din această categorie scade pe măsură ce înaintează în vârstă.

Chiar și o placă video mai ieftină, precum AMD RADEON RX 550, lansată cu prețul de numai $80, ajunge să coste astăzi cel puțin $110, sub forma variantei comercializate de către ASUS. Diferența de $30 marchează o creștere de peste 33%, iar acest trend poate fi observat pe toate modelele de plăci video aflate la comercializare.

Spuneam mai sus că și modulele RAM au cunoscut o creștere a prețurilor. Deși unităților destinate minării monedelor virtuale li se poate imputa o parte din vină, adevăratul motiv pentru care prețurile au crescut pentru modulele RAM, în special cele la standard DDR4, ține de piața telefoanelor mobile.

Deși creșterea vânzărilor a încetinit, telefoanele mobile continuă să fie una dintre cele mai mari piețe din lume, iar trecerea la modulele RAM DDR4 a dus la mutarea atenției producătorilor de la cele destinate unităților centrale și laptopurilor. Motiv pentru care, două module de câte 4GB RAM și frecvență 2133 MHz, cu prețul de aproximativ 50 de dolari la lansarea din septembrie – octombrie 2016, au ajuns să coste peste $100 în ianuarie 2018.

Așadar, mai mulți bani pentru o experiență de gaming potrivită doar pentru prezent, nu și pentru viitor. Singura alinare pentru gameri este că începe cristalizarea monedelor virtuale și așezarea pieței, motiv pentru care minarea acestora nu mai este atât de atractivă.




Trackbacks

Leave a Trackback