IPFS, Web-ul care nu „uită” (II)

Opinii (de , November 24, 2017)

La ultima noastră întâlnire (v. „IPFS, Web-ul care nu „uită” (I)”, în revista ITTrends, septembrie 2017) am promis că vă voi prezenta o tehnologie nouă, una care promite să schimbe din temelii modul cum publicăm și cum accesăm datele pe Web. Anume, Web-ul trebuie să devină cu adevărat „marea bibliotecă a omenirii”: un spațiu în care care informația să nu mai fie volatilă, iar regăsirea ei să se poată face ușor, în orice moment. Nu trebuie să mai fim împiedicați de servere supraaglomerate, de legături Internet prea lente sau de adrese Web care nu mai funcționează, fiindcă siturile-țintă s-au mutat sau au dispărut cu totul.

Noua minune tehnologică se cheamă nici mai mult nici mai puțin decât „The Interplanetary File System” (IPFS http://ipfs.io/) și funcționează după cunoscutul model distribuit (peer-to-peer, P2P) pe care se bazează și aplicațiile tip Torrent sau Blockchain (moneda virtuală Bitcoin).

Programele libere de care aveți nevoie pentru a folosi IPFS și o documentație de utilizare destul de detaliată vă stau la dispoziție, legal și gratuit, la adresa de mai sus. Dar cum funcționează, de fapt, întregul sistem?

Atunci când doriți să oferiți un fișier pe Web – o fotografie, să zicem – puneți acea fotografie într-un director (chiar pe calculatorul Dvs.) și „spuneți” serviciului IPFS (un daemon GNU/Linux) să publice în rețea toate fișierele aflate în el. Pentru fiecare bloc de informație (porțiune de fișier) se va genera o cheie criptografică, care îl identifică în mod unic și ne asigură că nu a fost modificat. Fișierele astfel publicate vor primi o adresă Web individuală, pe care o puteți include într-o pagină HTML obișnuită sau o puteți trimite prin e-mail cunoscuților Dvs. Când ei vor da click pe adresele Web pe care le-au primit, copii criptate ale blocurilor ce compun fișierul (adică părți ale fotografiei) se vor răspândi în rețeaua mondială IPFS, fiind stocate pe harddisk-urile altora. Este suficient ca cineva să dea sistemului IPFS comanda pin pentru a „fixa” o copie permanentă pe harddisk-ul său local. Dacă, în lumea întreagă, măcar 2-3 persoane interesate aleg să „fixeze” o copie a fotografiei distribuite de Dvs., nici cel mai iscusit serviciu secret nu va mai putea controla cine deține o copie: părți criptate ale ei, vor fi găzduite pe diverse harddisk-uri și fotografia va rămâne permanent „în memoria rețelei”. Iată că am obținut „Web-ul care nu uită”!

Desigur, trebuie să fiți atent(ă), fiindcă cele spuse mai sus sunt o armă formidabilă, cu două tăișuri: dacă un fișier confidențial și interesant ajunge, din greșeală, în IPFS, iar lumea îl va distribui masiv, nu îl veți mai putea „scoate de acolo” niciodată!

Sistemul mai are încă o proprietate interesantă. Să presupunem că agentul secret Sebastian Ghi… ăăă, James Bond, am vrut să zic, a reușit să identifice toate calculatoarele de pe planetă care conțin câte o bucățică a fotografiei Dvs. și să șteargă informația de acolo. În acel moment, adresele Web care duceau către fotografie vor deveni inactive, iar paginile HTML care o conțineau vor afișa o eroare. Să mai presupunem însă că cineva a păstrat, pe un stick USB dosit în fundul unui sertar, o copie digitală exactă a fotografiei în cauză – și, amintindu-și de ea, o pune din nou în IPFS.  În acel moment, toate vechile adresele Web care duceau către fotografie revin, ca prin minune, la viață! Și asta pentru că ele se bazează pe chei criptografice: cum cheile a două fișiere identice sunt identice, adresele Web, deja publicate și răspândite prin lume, vor redeveni active când atunci fotografia reapare în rețea!

În fine, mai există și un alt avantaj, cel al vitezei. Când cineva dă click pe adresa care duce către fotografia Dvs., el nu o va descărca doar de pe serverul inițial unde a fost publicată (calculatorul Dvs.) – aflat, poate, la celălalt capăt al planetei. Nu, blocurile de fișier care se găsesc pe calculatoare alăturate, rapid accesibile, vor recompune fotografia și o vor afișa. Se face o semnificativă economie de lățime de bandă, descongestionând întregul Internet, căci ce rost are să descarci, mereu și mereu, același fișier, tocmai din vreo Americă, dacă toți vecinii tăi îl au deja?

Ca și în cazul YaCy, fiabilitatea și viteza unei astfel de rețele mondiale depind, în primul rând, de numărul participanților, așa că vă invit să porniți permanent un daemon IPFS pe cât mai multe calculatoare, participând activ. Nu are importanță dacă computerul Dvs. rulează Microsoft Windows, o distribuție GNU/Linux oarecare sau Apple MacOS. Chiar și atunci când, personal, nu doriți să publicați nimic, ajutorul pe care îl puteți da întregii comunități este considerabil!

Ar mai fi foarte multe de spus despre IPFS, dar spațiul nu-mi permite, iar scopul acestui articol nu poate fi decât acela de a vă stârni curiozitatea, de a vă îndemna să citiți mai departe, să instalați IPFS și să experimentați cu el. De pildă, nu v-am sus nimic despre IPNS, sistemul de nume care vă permite să asociați, comod, un nume de domeniu Internet, din DNS-ul clasic, cu fișierele pe care le-ați publicat prin IPFS. Toate acestea le veți descoperi în manualele aflate pe situl proiectului.

În fine, câteva cuvinte despre calitatea informației pe care o veți găsi în IPFS. Ca și altele, sistemul IPFS este doar o unealtă, una care poate fi utilizată bine sau rău. Depinde doar de noi, toți membrii rețelei, dacă în ea vom găsi lucruri de bună calitate sau gunoi, opere de artă și articole științifice de vârf sau viruși și pornografie infantilă. Rețeaua, în sine, este neutră și ne oferă maximă libertate de mișcare și expresie – una aproape imposibil de cenzurat.

Depinde doar de noi cum ne folosim libertatea.

 


Tags: , ,

Trackbacks

Leave a Trackback