Rezilienţa organizaţională: Noul standard ISO 22316

Featured, Tendinte (de , October 4, 2017)

A sosit noul standard pentru rezilienţa organizaţională. În jurul acestei publicaţii a fost făcută puţină publicitate sau chiar deloc, dar acest text este important din mai multe motive.

1- Recunoasterea importanţei rezilienţei organizationale

În afara oricărui lucru mentionat în acest standard, simplul fapt că există un standard ISO privind rezilienţa organizaţională este în sine un eveniment important.

În urmă cu câţiva ani, gestionarea riscurilor a fost văzută ca fiind activitatea persoanelor ultra pesimiste şi adesea rezultatul acestei analize a fost pur şi simplu ignorat.

În zilele de astăzi, planurile de Business Continuity reprezinta chiar o obligaţie în cazul în care doriţi să semnaţi, de exemplu, un contract pe termen lung cu un client din industria de aparare.

Rezilienţa merge chiar mai departe, scopul său este acela de a construi si implementa o cultura a rezistenţei împotriva dezastrelor în ADN-ul companiei.

2- Atributele unei organizaţii reziliente

Noul standard ISO detaliază câteva atribute importante ale unei organizaţii reziliente:

  1. Viziune comună şi claritatea scopului: pentru ca o organizaţie să aibă o viziune comună şi acceptată cu privire la modul de implementare a oricăror măsuri de asigurare a rezilienţei organizaţionale. acest lucru este foarte important. Cuvântul cheie aici este “comun”, deoarece doar un obiectiv comun poate permite integrarea rezilienţei în ADN-ul companiei.
  2. Înţelegerea şi influenţarea contextului: înţelegerea contextului in care organizatia activeaza este obligatorie pentru ca aceasta să acţioneze asupra acestuia şi să ştie pentru ce trebuie să se pregătească. Doar prin monitorizarea mediului înconjurător o organizaţie se poate pregăti într-adevăr pentru a rezista schimbărilor adverse.
  3. Informaţii şi cunoştinţe comune: timpul în care informaţia însemna putere nu mai există. Nu mai există modalităţi de susţinere a unei astfel de atitudini egoiste într-o organizaţie eficientă. O astfel de atitudine este doar un punct slab şi o ameninţare pentru rezilienţa companiei.
  4. Susţinerea unei îmbunătăţiri continue: schimbările se produc în mediul nostru înconjurător într-un ritm în care nici nu s-a visat până acum. Schimbările sunt peste tot şi nu se opresc niciodată. Nu mai există “acest lucru este suficient de bun pentru următorii 2 ani”, nu mai este suficient nici măcar pentru următoarele 2 săptămâni. O organizaţie performantă trebuie să se îmbunătăţească în mod continuu pentru a se proteja. Nu mai există odihnă.

3- Construirea unei culturi de rezilienţă

Aceste atribute (precum şi celelalte dezvoltate în cadrul standardului) sunt baza pentru integrarea îmbunătăţirii continue şi a rezilienţei în ADN, în cultura organizaţiei. Anticiparea şi gestionarea schimbărilor sunt acum activităţi normale care trebuie luate în considerare, acestea nu mai sunt rezervate pentru aşa-numiţii strategi, care erau mai mult vrăjitori decât colaboratori. Acest lucru nu este ceva ce poate fi externalizat, aceasta este treaba fiecărui angajat.

4- Modul de implementare

Rezilienţa este o chestiune ce ţine de cultura organizaţională, dar nu există mai multe posibilităţi de a susţine o astfel de activitate fără instrumentele corespunzătoare şi în principal instrumentele IT. Big data este modul de monitorizare a contextului; Instrumentele pentru gestionarea riscului reprezintă modul de formare a unei baze de cunoştinţe a riscurilor şi a procedurilor; Recuperarea în caz de dezastru nu mai este un instrument izolat, este acum un instrument, printre altele, pentru a construi rezilienţa.

de Didier Varlot

Didier Varlot are o experienţă internaţională de peste 25 de ani şi este şeful diviziei de Business Continuity and Disaster Recovery în cadrul Enviso.


Tags: ,

Trackbacks

Leave a Trackback