Integratorii de sistem, o componentă critică în dezvoltarea centrelor de date

Tendinte (de , August 12, 2017)

Pentru tot mai multe centre date, apelul la serviciile integratorilor de sistem este o condiție „sine qua non“. Motivele sunt know-how-ul acumulat de integratori în proiecte, abordările multi-vendor dezvoltate și portofoliul extins de servicii.

Cerințele tot mai ridicate ale clienților finali obligă centrele de date la o evoluție continuă. Procesele de retehnologizare, implementările de soluții noi, nefolosite anterior, extinderile sau relocările presupun însă dezvoltarea de competențe și abilități specifice in-house. Este un efort pe care puține Data Centere îl pot susține financiar, dar mai ales din perspectiva resurselor umane. Și chiar dacă aceste două condiții sunt satisfăcute, rămâne cea de a treia – experiența reală în domenii de specializare strictă. În industria centrelor de date, învățatul din propriile greșeli are costuri ridicate.

Competențe pluridisciplinare

Din start, integratorii de sistem au avantajul că dețin echipe interdisciplinare de specialiști, care acoperă de la arhitecturi software, soluții de procesare, stocare și networking, până la echipamente de electroalimentare, răcire, securitate fizică etc.

Să luăm un exemplu concret – pentru creșterea eficienței energetice, tot mai multe Data Centere încep să utilizeze arhitecturi de tipul hot/cold aisle sau sisteme de containment. Acestea aduc însă schimbări la nivelul sistemelor de răcire, care trebuie modificate pentru ca fluxurile aer cald/rece să fie controlate mai precis. Modificarea acestora afectează la rândul lor sistemele de detecție și stingere a incendiilor, amplasamentul și tipurile de senzori utilizați trebuind schimbate pentru a nu fi compromisă acuratețea detecției. Ori, într-un astfel de caz, un integrator asigură complet întregul proiect, livrându-l la cheie, fără a mai fi nevoie de tatonări și încercări succesive.

Avantajele abordării multi-vendor

Diversitatea tehnologică este un atu major în care integratorii investesc consistent pentru că mai mulți parteneri tehnologici cu relevanță în piață înseamnă mai multe posibilități ofertie clienților de a alege soluția adecvată nevoilor și – mai ales – bugetului alocat. Oferta extinsă reduce însă și riscul dependenței de un anumit vendor, fenomen frecvent în cazul dezvoltărilor in-house, în care alegerile sunt limitate majoritar al tehnologiile cunoscute deja.

Abordarea multi-vendor mai asigură însă un avantaj important în condițiile creșterii constante a nivelului de eterogenitate al infrastructurii, Data Centerelor fiindu-le tot mai dificil să lucreze cu vendori care au contracte de mentenanță diferite. În atari condiții, este evident că majoritatea centrelor de date vor prefera să colaboreze cu un singur partener, respectiv cu un integrator care are capacitatea de a răspunde tuturor cerințelor în condiții garantate contractual.

Service Level Agreement‎s sunt, la rândul lor, un alt argument în favoarea integratorilor. Și asta pentru că puține Data Centere dețin in-house capacitatea de a livra servicii de suport 24/7 și mentenanță (preventivă și corectivă) pentru tehnologii care nu sunt core-business. Și mai ales să garanteze calitatea serviciilor furnizate și predictibilitatea asupra costurilor acestora, aspecte esențiale în operarea oricărui centru de date.

Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă procesele de relocare – situații cu care centrele de date nu se confruntă frecvent și prin urmare competențele interne pe această zonă sunt reduse. Nu însă și în cazul  integratorilor, care au o capacitate operațională mare – acoperind de la dezinstalare, transport și până la înlocuirea în timp util a echipamentelor și componentelor defecte. Integratorii pot asigura managementul întregului proiect, iar prin experiența acumulată cunosc deja riscurile ce pot apărea și măsurile proactive care trebuie luate. În plus, integratorii certifică garanția calității serviciilor prin procese de testare în mediu real și pot livra metode și soluții de evaluare a eficienței soluțiilor.

Dacă adăugăm pe lista argumentelor și faptul că, prin colaborarea cu un integrator, Data Centerele au acces la metodologii verificate și modele de bune practici, apelul la serviciile furnizate de acesta apare ca un demers inevitabil. Atât pentru centrele de date care nu vor să-și asume inutil riscuri, cât și pentru cele care urmăresc creșterea calității serviciilor.


Tags: , , ,

Trackbacks

Leave a Trackback