Cum te pregătești pentru perioada de șomaj

Advertoriale (de , August 3, 2017)

În situația economică actuală în care firmele dau faliment sau se retrag de pe piață de la o zi la alta, este indicat să fii tot timpul pregătit pentru o perioadă de șomaj. Desigur, unii dintre noi sunt mai vigilenți și își găsesc din timp un alt loc de muncă, însă nu te poți baza întotdeauna pe noroc sau cunoștințe. Din acest motiv este important să te pregătești pentru o astfel de perioadă, chiar dacă nu ești sigur că va veni.

Cel mai important pas pentru o familie cu un sigur venit este să aibă datorii cât mai puține sau cu dobânzi cât mai mici. O opțiune este să refinanțezi creditele prezente. Iar dacă ai lăsat facturile să se adune este indicat să accesezi un împrumut urgent pentru a ajunge la zi. Astfel, nu vei mai plăti majorările și îți va fi mai ușor să distribui cheltuielile dintr-un singur salariu.

De asemenea, pentru a face tranziția mai ușoară, poți să încerci să trăiești o lună, două dintr-un buget care are ca punct de referință un singur venit. Îți va fi mai ușor să te adaptezi la viața frugală, în special dacă ești constrâns de situație. Dacă încă sunt două venituri în gospodărie poți pentru o perioadă să depui al doilea salariu într-un cont de economii, creând astfel o pătură de salvare pentru momentele grele. Chiar dacă nu prevezi o disponibilizare în viitorul apropiat, acest exercițiu este foarte util pentru că te pregătește și pentru situații în care sunt tăiate salariile sau nu ești plătit pentru orele suplimentare.

Și revizuirea facturilor ar trebui făcută înainte de a fi pus în situația de a nu fi capabil să le plătești. Trebuie să faci o mică cercetare de piață și să compari prețurile pentru aceleași servicii pe care ți le oferă diferite firme. Există posibilitatea ca pentru același pachet de servicii tu să plătești mi mult pentru că la momentul în care ai încheiat contractul nu era oferta la fel de variată. Reducerea cheltuielilor lunare este întotdeauna un pas în direcția corectă pentru a economisi mai mulți bani.

Dacă consideri că ești copleșit de această schimbare, poți oricând consulta un expert financiar. Acesta, deoarece are acces la istoricul financiar poate să te îndrume spre cele mai bune metode de economisire dar îți indică care sunt domeniile în care ar trebui să faci schimbări. Indiferent de situație, trebuie să fii dispus să îți restrângi cheltuielile, deoarece lipsa unui venit în gospodărie nu este ușor de trecut cu vederea.

Chiar dacă nu îți găsești loc de muncă stabil, în timpul șomajului poți câștiga bani făcând tot felul de proiecte project based sau de scurtă durată. Astfel poți deveni freelancer, consultant sau să îți găsești job-uri sezoniere când îți vei găsi un loc de muncă care să îți satisfacă cerințele. Chiar dacă ești șomer, asta nu înseamnă că este obligatoriu să nu ai nici un venit.

O alternativă este și schimbarea carierei. Oricât de greu ți s-ar părea, poți oricând să urmezi cursuri de recalificare în perioada în care nu ai un loc de muncă. Astfel, în viitor poți să îți găsești un job mai bine plătit. Pentru a plăti cursurile poți accesa site-ul nostru unde găsești cele mai bune împrumuturi de nevoi personale din România. De altfel, orice problemă financiară poate fi depășită cu ajutorul unui împrumut cu rate convenabile și flexibile.


Tags:

Trackbacks

Leave a Trackback