CES 2017, ediția cu numărul 50

Evenimente, Featured (de , February 9, 2017)

CES (Consumer Electronics Show) datează din 1967, anul în care la New York târgul a devenit epicentrul electronicii de consum. La începutul lunii ianuarie, la Las Vegas a avut loc a 50-a ediție a târgului, la care au fost peste 175.000 de participanți, expoziția întinzându-se pe mai mult de 250.000 mp.

Nu mai prezintă nicio îndoială faptul că astăzi tehnologia transcede industriile, ne schimbă viața și încurajează inovația. Ediția din acest an a fost împărțită în peste 25 de secțiuni tematice, produsele acoperind orice industrie imaginabilă, de la conectivitate mobilă, la sport, divertisment și chiar turism. Tehnologia devine tot mai sofisticată, mai personalizată, mai intuitivă, de impact. Dintr-o scurtă enumerare a celor mai fierbinți domenii, nu pot lipsi inteligența artificială, sănătatea personalizată, roboții, imprimarea 3D, automobilele electrice și care se conduc singure, AR (realitatea augmentată), VR (realitatea virtuală) sau biometria.

Tehnologia este motorul economiei și chiar dacă cifrele următoare se referă la SUA, credem că ele sunt relevante și pentru noi. În SUA tehnologia reprezintă 10% din PIB, oferă 15 milioane de locuri de muncă și realizează o cifră de afaceri de 3,5 trilioane de dolari.

Domeniile cu cea mai mare creștere sunt căștile VR, care vor ajunge la vânzări de 2,5 milioane de bucăți anul acesta, cu 79% mai mult decât în 2016, și o valoare de 660 milioane dolari (+42%).

Piața de retail de tehnologie va atinge 292 miliarde de dolari în 2017, cele mai vândute produse fiind din categoriile televizoare 4K/UHD, asistenți digitali, produse pentru casa inteligentă (smart home) și purtabile (wearables).

– Smart Home: categorie care include termostate inteligente, camere IP, încuietori inteligente, produse pentru iluminat, sonerii și ceasuri inteligente va ajunge la 29 milioane de bucăți (+63%) și la venituri de 3,5 miliarde dolari (+57%);

– dispozitivele Digital Assistant (asistenți digitali): produse din categoria Amazon Echo și Google Home, vor ajunge la 4,5 milioane de bucăți (+52%) și la venituri de 608 milioane de dolari (+36%);

– televizoarele 4K/UHD: vor ajunge la 15,6 milioane de bucăți (+51%) și la venituri de 14,6 miliarde de dolari (+38%);

– dronele: vor ajunge la 3,4 milioane de bucăți (+40%) și la venituri de 1 miliard de dolari;

– wearables: vor ajunge la 48 milioane de bucăți (+14%) și la venituri de 5,5 miliarde de dolari (+3%);

Tehnologiile ajunse la maturitate (smartphone-uri, TV, tablete, laptop-uri și desktop-uri) vor contribui cu aproape jumătate din valoarea totală (48%), chiar dacă televizoarele LCD vor avea o scădere de 2%, ca număr de bucăți, tabletele o scădere de 5%, smartphone-urile de 2%, iar desktop-urile de 7%, laptop-urile menținându-se la același nivel.

O evoluție spectaculoasă va fi înregistrată în domeniile tehnologie controlate prin voce și AI (inteligență artificială). Dacă rata de eroare a tehnologiilor de recunoaștere a vorbirii era de aproape 100% în 1995, aceasta a scăzut la 23% în 2013 și va atinge un nivel “uman” de 5-6% în 2017.

CES este, în mod tradițional, evenimentul la care se lansează și se anunță produsele care vor marca anul în curs. Să ne oprim puțin asupra câtorva care ni s-au părut mai interesante, fără pretenția de a epuiza lista.

LG: difuzoare care levitează

LG a prezentat difuzoarele portabile PJ9, care levitează cu ajutorul electromagneților, transmit sunetul la 360 de grade, au un subwoofer înglobat în stația de bază și care se reîncarcă automat wireless.

Mayfield Robotics: Kuri

Mayfield Robotics a lansat robotul Kuri, pentru smart home, care înțelege contextul și împrejurimile, recunoaște persoanele și răspunde la întrebări cu expresii faciale și prin mișcare. Cu ajutorul unui protocol de tipul “if this, then that” robotul poate fi programat să îndeplinească anumite sarcini, cum ar fi să pună muzică, să te trezească, sau să monitorizeze locuința cât timp ești plecat.

LG: televizoare nano cell

Rezoluția televizoarelor a crescut continuu. Acum avem televizoare UHD, 4K și cu plasmă. Ce urmează? La CES 2017, LG a prezentat televizoarele Super UHD, SJ9500, SJ8500 și SJ8000, cu tehnologie nano cell care utilizează “particule uniforme ca dimensiune, de aproximativ 1 nanometru în diametru” pentru a menține o calitate ridicată a imaginii, indiferent de unghiul de vizualizare sau de condițiile de iluminare.

LG: televizoare poster

LG a prezentat și seria de televizoare din seria Signature W, sau W-OLED, sau “Wallpaper OLED”, cărora le-am putea spune foarte bine televizoare poster, deoarece au o grosime de doar 2,5 cm și se montează exclusiv pe perete (nu au stand) ca un poster (de 65″ sau 77″). Toată partea de procesare și de conectică (HDMI, USB, Ethernet, coaxial) este înglobată în soundbar-ul Dolby Atmos, compatibil Dolby Vision și HDR-10.

Lenovo: laptop-urile de gaming Legion

Laptop-urile Lenovo Legion Y720 și Y520 sunt echipate cu plăci grafice NVIDIA, procesoare Intel Core i7, de ultimă generație, 16 GB DDR4 RAM, sunt compatibile VR și pot fi echipate cu dispaly-uri de până la 3840 x 2160 UHD.

Acer: laptop-urile de gaming Predator 21 X

Predator 21 X este practic un desktop de gaming “în blană” de laptop, fiind echipate cu diaply-uri IPS curbate de 21″și o rezoluție de 2560 x 1080, la o frecvență de 120Hz, procesor Intel Core i7-7820HK, de generația a 7-a, placă grafică duală GeForce GTX 1080 X, 4 slot-uri DDR4 pentru până la 64GB RAM, până la 4 SSD-uri de 512GB și un HDD de 1 TB.

Soraa: Helia

Soraa Helia este un sistem de iluminat inteligent, care merge dincolo de alarme și spectrul LED, încercând să ofere o lumină cât mai apropiată de cea naturală. Sistemul, compus din becuri și senzori, se adaptează la mediu, la orele răsăritului și apusului, utilizând “lumina albastră” pentru deșteptare înainte de a trece la lumina albă.

Kingston: stick flash

Kingston a lansat stick-urile flash care au cea mai mare capacitate de stocare. Disponibile în versiuni de 1TB și 2TB, DataTraveler Ultimate GT este compatibil și USB 3.1 Gen 1, oferind viteze rapide de scriere și citire.

QardioCore

QardioCore a lansat “purtabilul” de monitorizare a electrocardiogramei încă din 2015, dispozitivul putând fi pre-comandat în sfârșit. Acesta monitorizează activitățile și măsoară ritmul cardiac, variabilitatea acestuia și temperatura pielii.

QuirkLogic: monitoare E-ink

Nu doar televizoarele UHD devin mai mari și mai subțiri, ci și monitoarele e-ink (cu cerneală electronică). QuirkLogic Quila Connected e-writer este un monitor high definition de 42″, care cântărește 10 kg. Pe acesta se poate scrie timp de 16 ore, la o singură încărcare, și are o memorie de 16 GB.

Faraday Future: FF 91

Faraday Future este un start-up chinezesc, cu sediul în California. FF 91 este un automobil electric, aflat în faza de pre-producție, care ar putea fi o concurență serioasă pentru automobilele electrice Tesla.

FF 91 este echipat cu o baterie de 130 kW, are o putere de 1.050 CP și o autonomie de 500 km. Mașina accelerează de la 0 la 100 km/oră în 2,39 secunde.

Și asta nu este totul, Faraday își prezintă automobilul ca fiind “primul ecosistem din lume pentru mașina interconectată”, acesta fiind practic un hot spot pe roți. FF 91 este echipat cu 10 camere video, 13 radare, un radar 3D lidar și 12 senzori cu ultrasunete, putându-se conduce și parca singură. FF 91 va costa între 150.000$ și 200.000$, așa că este timpul să începeți să puneți bani deoparte.

Intel: Compute Card

Intel Compute Card este minuscul, dar are un motherboard, memorie, storage, wi-fi radio, și poate include inclusiv cel mai nou procesor Intel Kaby Lake. Dar cu toate că este doar de dimensiunea și grosimea (5 mm) câtorva cărți de credit, dacă îl inserezi într-un monitor oarecare obții un calculator de puterea unui laptop. Compute Card a fost realizat în colaborare cu Foxconn și pentru început va echipa monitoarele Sharp.

Asus: ZenBook 3 Deluxe

Asus ZenBook 3 Deluxe este un laptop ultra-slim, cu o grosime de doar 1,3 cm și o greutate de doar 1 kg. Carcasa este din aluminiu și sticlă, are un monitor de 14″, în corpul unui laptop de 13″, procesor Core i& și SSD de până la 1 TB.

Dell: Inspiron 15 7000

Inspiron 15 poate fi echipat cu placă grafică Nvidia GeForce GTX 1050 sau 1050 Ti, procesor Intel Core i5 sau i7, monitor full HD sau 4K UHD, și memorie de până la 32 GB. stocarea poate fi de până la 512 GB M.2 SSD și/sau 1TB HDD.

HP: EliteBook x360
HP EliteBook x360 este un laptop de clasă busines, convertibil, de 1,5 cm grosime, ecran cu touch de până la 4K. Optional vine cu HP Sure View, care comută afișarea pe ecran (pornit/oprit) prin apăsarea unei singure taste.

Asus: Zenfone AR

ZenFone AR este primul telefon din lume compatibil Tango și Daydream, oferind experiențe AR (realitate augmentată) și VR (realitate virtuală).
ZenFone 3 Zoom are un sistem cu două camere foto, cu zoom 12X, fiind cel mai subțire telefon din lume cu baterie de capacitate mare, de 5000 mAh.

Panasonic: Lumix DMC-GH5

Panasonic Lumix DMC-GH5 permite filmare 4K la până la 60 fps, stabilizare in-body a imaginii, autofocus rapid, scriere/memorare rapidă și carcasă securizată (rugged).

Lenovo: Smart Assistant

Lenovo Smart Assistant este un asistent personal de genul Amazon Echo, care se bazează pe asistentul de vorbire Alexa pentru a răspunde la întrebări, a face liste de cumpărături sau a face comenzi pe, evident, Amazon.

Sleep Number: 360 Smart Bed

Sleep Number 360 este un pat care se adaptează la corpul vostru în timp real, în funcție de cum te rostogolești noaptea în pat, ajustând automat salteaua, iar dacă sforăi îți ridică capul și la nevoie îți încălzește picioarele.

Motiv: Ring

Motiv Ring este un inel care poate înlocui o brățară inteligentă, măsurând numărul de pași, ritmul cardiac, caloriile consumate, somnul, distanța călătoriei și tipurile de activitate. Este rezistent la apă, vă puteți scufunda cu el până la 50 m, ceea ce înseamnă că îl puteți purta și la piscină sau în timp ce spălați vasele.

HP: Sprout Pro

Noul HP Sprout Pro proiectează o suprafață digitală de 21,3″ pe birou, poate scana 2D și 3D, putând transforma un obiect real într-un model digital 3D, în secunde. Poate funcționa și ca un desktop obișnuit.

Razer: Project Valerie

Project Valerie este un concept de laptop cu 3 ecrane, care poate ajunge astfel la 12K, cele 2 ecrane laterale arătând ca niște aripi și putându-se împături în spatele ecranului principal.

A fost primit cu atâta interes încât prototipul a fost furat din standul celor de la Razer, cel mai probabil din motive de spionaj industrial.

Mai multe noutăți despre produsele lansate la CES 2017 de Acer, ADATA, AMD, ASUS, D-link, Huawei, Hyper-X, Lenovo, QNAP, Samsung, Sony și TP-Link, găsiți pe site-ul agora.ro, căutând după “CES 2017“.


Tags: , ,

Trackbacks

Leave a Trackback