Țara acoperiților la vedere

Opinii (de , April 21, 2015)

Razvan SanduMotto: „Zece Mai ne-a fi de-a pururi
Sfântă zi, căci ea ne-a dat
Domn puternic Țării noastre,
Libertate și Regat.
Ridicați cu toții glasul
De prin șesuri, de prin plai,
Să trăiască România
Ura! pentru 10 Mai.”

Vasile Alecsandri – „10 Mai”

Azi aș fi vrut să discut cu cititorii mei despre securitatea sistemelor informatice din România. Pasămite, ar trebui să iau o mutră doctă și să vă sfătuiesc cum să alegeți cel mai bun antivirus (din obositor de larga ofertă existentă!), cum să vă configurați o parolă mai lungă de două litere și cum să nu deschideți mesajele e-mail primite care conțin adrese Web infectate. Ar trebui să țâțâi din limbă, dezaprobator, auzind că aveți cont de Facebook, că stați pe Web o mare parte din timpul petrecut la birou șică, din când în când, vizionați câte-un film online de pe site-urile care le oferă ilegal.

Însă eu n-am de gând să fac nimic din toate acestea.

Și asta nu pentru că toate cele enumerate n-ar fi sfaturi bune – mai niciodată respectate în practică. Ci pentru că suntem în cazul clasic al ignorării pădurii din cauza copacilor: pur și simplu, securitatea cibernetică a unui sistem, a unei firme sau a unei țări înseamnă mult mai mult decât simpla configurare a unei parole lungi.

Încercând să privim cu atenție și luciditate în jurul nostru, peisajul ce se conturează este, în același timp, înspăimântător și grotesc. Din cauza poziției geografice și a alianțelor României, ne aflăm nu doar în mijlocul războiului cibernetic NATO – Rusia, dar și în plin scandal tabloid al unei prese cu ziariști acoperito-descoperiți, cu zvonistică transmisă prin ordin de zi pe unitate, cucu incompetență și corupție ministeriale și cu o populație buimăcită de fluvii de informații contradictorii. Am să enumăr doar câteva fapte disparate care, luate în ansamblu, conturează un adevărat război al informației.

După o statistică de la sfârșitul anului 2012, mai puțin de jumătate din populația României beneficia de acces la Internet: 49,8%, față de o medie europeană de 70,5%. Facebook – a cărui folosire n-o încurajez, din cauză că este o enormă mașinărie de supraveghere electronică, dar al cărui rol de comunicare socială nu poate fi ignorat, din cauza dimensiunilor fenomenului – era accesat de 24,7% dintre români (în Europa: 30%). Menționez că în aceste cifre sunt cuprinși și aceia care dispun doar de o conexiune prin telefonul fix sau mobil, nepermanentă, înceată și scumpă. Restul populației țării – și, statistic, nu partea cugradul cel mai înalt de educație – își poate obține noutățile zilnice doar de la televiziuni de scandal sau de la o presă scrisă tabloidizată. În aceste medii „de masă”, ca și pe Facebook, pot fi văzute uneori încercări de manipulare halucinante, efectuate profesionist, desprinse, parcă, direct din teoriile lui Noam Chomski. De pildă, printre sfaturi variate despre o alimentație ecologică și poze nud cu asistente TV, cei născuți după 1989 pot afla beneficiile comunismului, alteori ni se explică, cu argumente, cât de firesc este ca multinaționala X să înghită complet cutare sector industrial național sau ce liberi spiritual am fi arzând în piața publică icoanele din școli și renunțând a mai merge vreodată la biserică.

Se poate observa cu ochiul liber reacția tinerei generații la acest bombardament cu informație de calități prea diferite. Unii citesc cu aviditate, chiar și în metrou, înțelegând că formarea unor criterii de valoare proprii este singura armă pentru a te putea apăra de negrul prezentat drept alb. Alții au bunăvoința de a citi, dar varietatea surselor ajunge să-i copleșească și nu reușesc să depășească ternele lecturi obligatorii din școală. Iar o altă categorie, voit superioară, se închide în spatele unui zid de dezinteres, ignoranță crasă sau egoism, limitându-se la conversații cu prietenii despre modă, bani, concedii sau ultimul club vizitat. Cât despre cei maturi, ei citesc mai puțin, că-s ocupați și și-au mai uitat și ochelarii. Și pe urmă, ce dracu, au terminat de mult liceul: să mai stea să buchisească?

Poate o să întrebați ce legătură au toate astea cu securitatea cibernetică a unei națiuni. Au. Pe o scară de bloc, avem zeci de calculatoare cu Windows, conectate direct la Internet, fără firewall. Parolele-s de două-trei litere, iar fondul național de suficiență, de „las’ că merge”, este comun. Din când în când, mai aflăm de la televizor câte o știre – în limbaj tehnic dramatic simplificat, să-nțeleagă tot omul! – cum că crackerii ruși au mai deturnat serverele vreunei instituții, au mai furat vreo informație capitală folosind un troian sofisticat, au mai finanțat vreun partid din țările limitrofe, iar armata rusă a mai invadat vreo Crimee…

Altfel, viața în România e liniștită, calmă. Ce, ați văzut vreun război pe-aici? Nu treceți, săptămâna viitoare, să facem împreună un grătar pe pajiștea de la Deveselu, că s-a făcut cald afară și vine și 1 Mai, mediatizata zi a solidarității noastre socialiste? Berea o aduc eu…


Tags: , ,

Trackbacks

Leave a Trackback