A treia eră a tehnologiei – Era sistemelor de calcul cognitive

Featured, Interviuri (de , June 8, 2013)

Valeriu NistorValeriu Nistor, numit Country Director, IBM România în luna ianuarie a acestui an, a avut amabilitatea să ne vorbească despre principalele tendințe tehnologice ale momentului, despre modul în care IBM remodelează tehnologia la nivel mondial, despre strategia com paniei pe piața din România și despre ce-a de-a treia eră a tehnologiei care se conturează la orizont.

Rep.: Din ianuarie 2013 ați devenit Country Director al IBM România. Care sunt responsabilitățile Dvs, în acest nou rol/ poziție?

Valeriu Nistor: Evident, în primul rând trebuie să îndeplinesc obiectivele şi responsabilităţile de business ale IBM România, şi anume cifra de afaceri, profitul, cota de piaţă, gradul de satisfacţie al clienţilor şi angajaţilor, să fim un partener de încredere pentru clienţi, pentru partenerii de afaceri. Voi folosi întreaga experienţă acumulată de-a lungul celor peste 18 ani de activitate de până acum în poziţii de top management pentru a asigura continuitatea succesului şi a valorilor companiei IBM; vrem ca IBM să fie organizaţia preferată, atât de clienţii noştri, cât şi de partenerii de afaceri, dar şi de angajaţi. Credem că succesul este dat de capabilităţile de diferenţiere ale unei companii, iar aceste capabilităţi se manifestă prin inovaţie şi inovare; iar din acest punct de vedere vrem să fim partenerul de inovare preferat al clienţilor şi partenerilor noştri.

Rep.: Care este modelul de business și principalele priorităţi de business ale IBM în România?

V.N.: În primul rând vreau să subliniez că modelul de afaceri al IBM este conceput pentru a sprijini două obiective majore: susţinerea clienţilor din întreaga lume pentru a reuşi să furnizeze valoare de business – să devină mai inovatori, mai eficienţi şi mai competitivi utilizând oportunitățile de afaceri şi tehnologia informaţiei, şi să ofere valoare pe termen lung acţionarilor săi. Strategia companiei IBM este de a se concentra pe o creştere semnificativă, pe segmente importante ale industriei IT. În 2013, ne concentrăm în principal pe cele 4 inițiative strategice ale IBM la nivel global: Cloud, Big Data, Mobile, Social Business. Vom continua, de asemenea, să ne concentrăm pe capabilităţile oferite de IBM Managed Data Center clienţilor noştri din România, cât şi pe noile oportunităţi oferite de familia de sisteme expert integrate – IBM PureSystems. IBM va continua să fie un lider de necontestat în ceea ce privește inovarea în industrie; suntem implicaţi în inovaţia care contează pentru clienţi, pentru compania noastră şi pentru lume. Cea mai bună exemplificare a angajamentului permanent al IBM privind inovaţia o constituie numărul record de brevete înregistrat an de an.

De 20 de ani consecutiv IBM se află în topul listei anuale a companiilor care au elaborat brevete – 6.478 în 2012. Aceste invenţii vor permite o evoluţie fundamentală a unor domenii cheie precum analytics, Big Data, cloud, mobile, social networking, securitate cibernetică.

Rep.: Ce ne puteţi spune despre soluţiile de cloud ale IBM? Ce oferte de cloud furnizează în prezent compania IBM clienților din România?

V.N.: IBM este unul dintre cei mai mari investitori în domeniul IT şi în cel de business. IBM a ajutat numeroși clienți să adopte modele de cloud și să gestioneze milioane de tranzacții cloud în fiecare zi. Prin intermediul serviciilor de cloud, IBM ajută clienții să regândească infrastructura IT și să reinventeze conceptul de business. IBM ajută clienți din domeniul bancar, al comunicaţiilor, al asistenţei medicale, precum şi organizaţii guvernamentale să-şi construiască propriile sisteme de cloud sau să beneficieze în siguranţă de servicii business şi infrastructură cloud. IBM este unic în reunirea de tehnologii cloud cheie, cunoștințe avansate ale proceselor, portofoliu de soluții cloud și rețea globală de centre de livrare. IBM România oferă clienților posibilitatea de a utiliza infrastructura hardware și software furnizată în regim „as a service”. Oferta IBM România pentru soluțiile furnizate în Cloud este compusă din IBM SmartCloud Enterprise și IBM SmartCloud Enterprise Plus (SCE+). IBM SmartCloud Enterprise permite companiilor să facă față cu brio provocărilor diverse din mediul de afaceri, oferindu-le acces facil la aplicații și tehnică de calcul în funcție de necesități. IBM SmartCloud Enterprise este o soluţie de cloud computing de tipul IaaS (Infrastructură ca Serviciu). Serverele închiriate sunt dedicate clientului care le poate modifica şi utiliza precum doreşte. Clientul plăteşte numai durata de utilizare a serverului şi a altor resurse din cloud, pe care le utilizează. Soluția este destinată în primul rând întreprinderilor mici și mijlocii, dar și pentru cele care consideră că flexibilitatea este un factor important care ajută la îmbunătățirea competitivității lor. IBM SCE+ este cea mai completa platforma de cloud IaaS (Infrastructura ca Serviciu) disponibilă pe piață și reprezintă continuarea investițiilor IBM în strategia locală şi globală a companiei. Aceste servicii vin în completarea portofoliului de Managed Services oferite în Centrul de Date operat de IBM România, din București. Aceste soluții SmartCloud sunt disponibile prin accesarea unui portal online. Portalul oferă acces rapid la serverele virtuale și la aplicațiile IBM, prin acestea ajutând companiile să reducă costurile și să îmbunătățească semnificativ flexibilitatea proceselor IT.

Rep.: Se tot vorbește despre noua eră a volumelor mari de date – „Big Data’’. Care este strategia IBM în ceea ce priveşte inițiativa Big Data? Ce soluții oferă IBM?

V.N.: Big Data reprezintă o nouă eră în explorarea şi utilizarea datelor. IBM ocupă o poziţie unică prin care ajută clienţii să proiecteze, să dezvolte şi să execute o strategie Big Data care va extinde şi completa sistemele şi procesele existente. Soluţiile IBM oferă software de explorare şi navigare care furnizează acces în timp real şi fuziune a volumelor mari de date, precum şi variate aplicaţii enterprise pentru o perspectivă mai clară şi o rentabilitate sporită a investiţiei. Facilitând organizaţiile să adopte şi să implementeze rapid soluţii Big Data şi cloud computing, IBM a anunţat, la începutul acestui an, o serie de oportunități importante oferite de sistemele din familia de sisteme expert integrate PureSystems. Acum, organizaţiile care întâmpină provocări cauzate de competenţele şi resursele IT limitate, au capacitatea de a parcurge volume masive de date şi de a identifica tendinţe care ar putea să aibă un impact dramatic asupra afacerii.

Potrivit studiului IDC, piaţa tehnologiilor şi a serviciilor Big Data va atinge pragul de 16,9 miliarde de dolari până în 2015, reprezentând o creştere anuala de 40%. IBM a anticipat cererile Big Data – în special creșterea exponențială a volumului de imagini, conținut video și date nestructurate – cu investiții semnificative în cercetare și soluții pentru diferite industrii cheie. IBM a investit peste 16 miliarde USD în peste 30 de achiziții pentru a eficientiza portofoliul analytics Big Data. IBM colaborează cu peste 200 de organizații academice din întreaga lume pentru a satisface cererea tot mai mare de specialişti cu înaltă calificare, pentru a răspunde provocărilor generate de Big Data. IBM a accelerat strategia companiei de a transforma conceptele Big Data şi Cloud Computing în realitate pentru companii de toate dimensiunile, introducând recent noi sisteme Power Systems şi Storage Systems care oferă perspective complexe în gestionarea volumelor mari de date, prin simplificarea stocării datelor în cloud şi reducerea costurilor prin consolidarea acestora. Noile sisteme sunt optimizate pentru software-ul analytics de top dezvoltat de IBM şi utilizează tehnologii care stau la baza supercomputerului Watson, incluzând procesoare POWER şi tehnologii de Big Data analytics.

Rep.: Care este abordarea IBM în ceea ce priveşte tehnologia mobilă? Ce soluții oferă?

V.N.: Puterea transformatoare a tehnologiei mobile nu mai are legătură cu dispozitivul, ci cu lucrurile pe care le poate face. Tehnologia mobilă este într-o dezvoltare rapidă ca platformă business. Strategia IBM în ceea ce privește tehnologia mobilă îmbină Big Data, analytics, cloud și securitate, cu cunoștințele vaste în domeniu și expertiza pentru a ajuta compa niile să schimbe modul de interacțiune cu clienții, partenerii și angajații. IBM a prezentat la începutul acestui an IBM MobileFirst, cel mai cuprinzător portofoliu de tehnologii pentru dispozitive mobile care îmbină software pentru securitate,analiză a datelor și dezvoltare de aplicaţii, cu servicii bazate pe tehnologia cloud şi pe expertiza avansată în domeniul tehnologiei pentru dispozitive mobile. Utilizând soluţiile IBM MobileFirst, companiile pot eficientiza totul, de la gestionarea dispozitivelor mobile ale angajaţilor, până la crearea unei aplicaţii noi de comerţ care va transforma întregul model de afaceri. Potrivit celui mai recent raport IBM Tech Trends, numai una din zece organizaţii are competenţele necesare pentru a aplica efectiv tehnologii avansate, precum tehnica de calcul pentru dispozitive mobile. Pentru a ajuta la depăşirea acestui deficit de competenţe, IBM oferă o serie de resurse pentru a ajuta ecosistemul său de dezvoltatori, parteneri de afaceri şi cadre universitare să profite de oportunitatea tehnologiei dispozitivelor mobile şi să crească abilităţile existente sau să dezvolte unele noi.

Rep.: Pentru tot mai multe companii, Social Business reprezintă un element cheie privind succesul Anterior, aţi precizat că acest element este una dintre principalele priorităţi ale IBM în 2013. Ne puteţi prezenta câteva detalii?

V.N.: Fenomenul rețelelor sociale este adoptat și de mediul business. IBM este liderul acestui segment în curs de dezvoltare. Combinația unică IBM de software, analytics, servicii și expertiză avansată în domeniu, poziționează în mod unic compania. Astfel, IBM poate ajuta clienții să descopere perspective care să conducă la transformarea afacerii lor și la inovație colaborativă.

Rep.: Ginni Rometty, CEO IBM, a afirmat recent ca am intrat intr-o noua “a treia era a tehnologiei”. Ce ne puteti spune despre aceasta a 3-a era?

V.N.: A treia era a tehnologiei este reprezentată de sistemele de calcul inteligente, care deprind şi generează singure răspunsuri şi soluţii la provocările de business. Sistemul inteligent IBM Watson face parte din această eră, fiind utilizat ca un consilier pentru diagnosticarea şi tratarea pacienţilor în anumite spitale. În curând, Watson va fi utilizat şi în alte industrii, precum cea farmaceutică, financiară şi cea a telecomunicaţiilor.

Lumea este prea complexă pentru a putea fi programată. Uitaţi acest aspect. Trebuie create sisteme care să înveţe singure”, asa cum Ginny Rommety, CEO IBM a afirmat.

Luând în considerare confluenţa dintre sistemele de cloud computing, tehnologii mobile, sociale şi big data, viitorii istorici ar putea să privească era noastră ca o “eră de aur a tehnologiei”, datorită cantităţii mari de informaţii disponibile. Acest lucru va avea o influenţă semnificativă asupra modului în care oamenii şi companiile iau decizii de business.

Companiile trebuie să se reinventeze pentru a genera valori relevante pentru business, deschizând noi pieţe pentru cumpărători. În ultimii 10 ani, IBM a achiziţionat peste 140 de companii. Bugetul de achiziţii până în anul 2015 este de 20 de miliarde de dolari.

Inaugurând noua eră a sistemelor cognitive de calcul, IBM a prezentat recent IBM Watson Engagement Advisor, o inovaţie tehnologică care permite brandu-rilor să parcurgă volume mari de date în timp record, pentru a transforma modalitatea de a încheia parteneriate cu clienţii, în domenii cheie: servicii pentru clienţi, marketing şi vânzări. Acum, companiile pot furniza consumatorilor un asistent de calcul cognitiv care învaţă, se adaptează şi înţelege informaţiile şi datele unei companii rapid şi facil, permiţând utilizatorilor să implementeze sistemul IBM Watson cu uşurinţă, în timp ce cunoştinţele şi valoarea de business sunt sporite.

Cele mai noi capabilităţi ale sistemului IBM Watson fac parte din cadrul Iniţiativei Smarter Commerce a IBM şi se potrivesc perfect cu angajamentul faţă de client, având la bază capacitatea de a înţelege limbajul uman, procesarea întrebărilor similare cu cele din gândirea umană şi parcurgerea volumelor mari de date, generând răspunsuri relevante la necesităţile utilizatorilor umani.


Tags: , , , , , , , , ,

    1 Comment

Trackbacks

Leave a Trackback