Universul kafkian

Opinii (de , February 27, 2013)

O mică discuţie avută cu câteva zile în urmă cu un participant la una din conferinţele Agora m-a ajutat să îmi definesc mai bine imaginea legată de ceea ce se întâmplă pe piaţă din punct de vedere al utilizatorilor (de IT, de informaţii, de servicii, zona precis definită este mai puţin importantă, deoarece mentalitatea se întâlneşte pretutindeni).

Identitatea persoanei în cauză este irelevantă. Important este însă faptul că interlocutorul meu este reprezentativ pentru zona majoritară a ceea ce numim “utilizatori” sau “clienţi”. Pe scurt, persoana respectivă susţinea, nici mai mult, nici mai puţin, că informaţiile şi cele mai multe servicii adresate cetăţenilor ar trebui să devină complet gratuite, indiferent cine este furnizorul acestor servicii şi informaţii. Argumentul suprem folosit era Agenda Digitală 2020 a Uniunii Europene, cea care ar asigura pătrunderea tuturor cetăţenilor acestei structuri suprastatale în era cunoaşterii.

Aş fi socotit o asemenea atitudine o ciudăţenie individuală dacă nu aş fi copleşit de exemple la tot pasul că elemente ale unei asemenea mentalităţi sunt prezente la foarte mulţi din semenii noştri, alături de care ne ducem viaţa de zi cu zi. Practic, aşteptarea tot mai largă este aceea a unui imens falanster, din care fiecare să îşi ia tot ce are nevoie pentru a trăi, fără discernământ şi fără a medita nicio secundă la consecinţe.

Ce ar trebui să facă, de pildă, conform unei asemenea atitudini, un furnizor de informaţii? Simplu. Persoana sau entitatea respectivă ar trebui să furnizeze informaţiile în care este specializat gratis, în numele dezvoltării globale a omenirii şi a cooperării universale între oameni. Nu, nu exagerez cu nimic în folosirea unor astfel de termeni. Multiplicaţi o asemenea atitudine legată de informaţii cu zone de servicii precum accesul la Internet, accesul la aplicaţii dedicate etc., şi abia veţi începe să întrevedeţi adevăratele dimensiuni ale dezastrului.

România este actualmente o ţară în care pe plan social nu mai mişcă aproape nimic. România este o ţară în care multe personaje publice devin tot felul de behăitori cu valenţe de luptători ai luminii, tot felul de adormiţi cu portretul lui Hitler la căpătâiul patului şi tot felul de şmenari cu ifose de oameni de afaceri. Aceştia, şi nu alţii, sunt furnizorii actuali principali de informaţii. Aceştia, şi nu alţii pot asigura în acest moment împlinirea viziunii de falanster evocate de interlocutorul meu menţionat la începutul acestui articol.

De ce? Pur şi simplu deoarece aceştia, şi nu alţii îşi permit să se transforme în surse de informaţii gratuite. Ei nu au de plătit banalităţi precum facturi la gaze sau la curentul consumat, şi nu au de hrănit guri de copii din munca proprie. Pentru toate astea plătesc alţii, cei care îi susţin pe poziţii în ideea înfruptării din ciolanul public, şi care, la rândul lor, aruncă povara plăţii finale asupra celor care stau cu gura deschisă şi înghit toate “informaţiile” livrate gratuit.

Numărul unor astfel de personaje publice menţionate mai sus creşte de la o zi la alta, în loc să constituie excepţiile, uscăturile normale în orice pădure sănătoasă. Problema care se pune este că astfel de personaje, devenite majoritare, vor ajunge să impună agenda publică, inclusiv elemente de genul Agenda Digitală 2020 a Uniunii Europene. Nefiind dispuşi să plătească acum ceva pentru a obţine informaţii şi servicii de calitate, toată această masă de gură-cască aşteptând micii şi berea celor care le dau pe gratis va sfârşi prin a marca definitiv peisajul societăţii.

Cum va arăta acest peisaj? Greu de ilustrat în vorbe. Însă petele lui de culoare se văd deja pe pânză. Iar pentru a avea o imagine este suficient să deschideţi orice televizor pe oricare aşa-zis canal de ştiri sau să citiţi orice publicaţie digitală care încearcă să trăiască de pe urma numărului de vizitatori şi nu a unui grup constant şi în creştere de cititori care să aducă plusvaloare informaţiilor prezentate.

În Occident, astfel de tendinţe sunt deja contracarate de politici concrete ale furnizorilor, care pleacă de la premisa simplă că orice informaţie şi orice serviciu trebuie să aducă bani, deoarece constituie un mijloc de asigurare a propriei existenţe. Cei care visează încă la gratuităţi se văd tot mai obligaţi să accepte resturi bune doar de cocina de porci. De voie, de nevoie, aceşti clienţi finali încep, iată, să scoată bani din buzunar. Pentru că altfel vor fi obligaţi să moară. Pur şi simplu. România, însă, se află la porţile Balcanilor….


Tags: , ,

    8 Comments

  • Daniel says:

    Excelent punct de vedere. La solicitantii de informatii mocca se adauga cei care cer servicii premium, tot mocca.
    Ai totusi grija ca eu mi-am luat tone de injuraturi pentru o astfel de abordare.

  • Daniel says:

    P.S. E vorba de o astfel de abordare precum a ta.

  • Bogdan Marchidanu says:

    Injuraturile nu ma sperie. Nu ravnesc la nicio functie politica. Dar daca reusesc sa pun pe ganduri macar si un singur om prin ceea ce scriu, atunci efortul merita.

  • Răzvan says:

    Cred că punctul de vedere prezentat în articolul de mai sus trebuie puțin nuanțat. Anume, când vorbim despre informație generată de sistemul PUBLIC, ea ar trebui pusă la dispoziție neaparat în formate DESCHISE, sub o licență LIBERĂ, gratuit sau, cel mult, contra unei taxe FIXE (modice). De ce ? Fiindcă această informație a fost produsă pe banii contribuabililor, de către funcționari angajați pe banii contribuabililor. Dacă nu procedăm așa, se instalează tendința fiecărei agenții guvernamentale sau autorități de „a produce”, mereu și necontrolat, bani pentru funcționarea proprie prin „suprataxarea” masei de contribuabili, din poziție de monopol. O instituție publică nu are și nu trebuie să aibă același obiective ca o societate comercială (profitul), deci obsesia pentru „eficiență economică” în cazul unei instituții publice este, după mine, o țintă falsă.

  • Bogdan Marchidanu says:

    Aveti perfecta dreptate. Interlocutorul meu se referea la TOATE tipurile de informatii si servicii, atat publice, cat si private. Ar fi trebuit sa introduc o distinctie clara intre ele, desi, daca ma gandesc cum trateaza furnizarea de servicii si informatii unele institutii publice din Romania, ajung sa ma intreb unde mai e distinctia intre privat si public…

  • Daniel says:

    @Răzvan – 99% de acord. Problema apare atunci când informația solicitată nu este formată din date simple ci costă semnificativ (agregare, modelare, interpretare pentru care este nevoie de atragerea unei expertize rare etc.) și are puțini utilizatori.
    Până la urmă trebuie estimată și o eficiență a serviciului de informare, nu nepărat în termeni de profit ci probabil în termeni de cost al serviciului.
    Asta reduce dezvoltarea de portaluri guvernamentale care costă nspe mii de EUR/utilizator.

  • Răzvan says:

    @Daniel

    Eu cred că furnizarea și interpretarea/agregarea datelor trebuie să fie complet separate. Instituția publică trebuie să fie SURSA de date, pe care să le ofere în formate deschise, sub licențe libere și prin protocoale standardizate (vedeți sensul exact al termenului aici http://opendatahandbook.org/ro/what-is-open-data/index.html).

    Odată datele publicate pe Web (cât de deschis? http://5stardata.info/), agregarea, interpretarea, folosirea și refolosirea lor se pot face separat, independent, de către alte instituții publice sau private, pe bani sau gratis, etc. Este un ecosistem…

Trackbacks

Leave a Trackback