Socio-CV cu beculeţ

Conform unei ştiri publicate de cnet.com, un tribunal din Marea Britanie a dat câştig de cauză companiei Apple care concediase un angajat pentru comentarii negative la adresa angajatorului, postate pe Facebook. După publicarea mesajelor injurioase, fostul salariat al unui magazin Apple din Anglia a avut ghinionul să fie pârât de unul dintre colegii de serviciu, iar şeful magazinului n-a mai stat pe gânduri şi l-a dat afară pe contestatar pentru “abateri disciplinare”.

Acesta s-a considerat nedreptăţit de decizia managerului şi a dat în judecată compania IT, invocând caracterul privat al comunicării pe Facebook.
Din păcate, nu a reuşit să-i convingă pe judecători, care au considerat că prejudiciile de imagine aduse angajatorului au fost cât se poate de publice.
Tribunalul a considerat îndreptăţită politica de social media a Apple care le interzice angajaţilor săi “orice comentariu cu privire la produsele Apple şi orice menţiune critică referitoare la brand”. Fostul angajat al Apple a invocat în apărarea sa dreptul la libera exprimare, însă compania a reuşit să-şi impună punctul de vedere conform căruia are dreptul să limiteze libertatea de exprimare a angajaţilor pentru a-şi proteja reputaţia comercială, esenţială în afaceri.

La prima vedere, ştirea de mai sus are toate aparenţele unei întâmplări de can-can. Una din multele întâmplări relativ lipsite de importanţă care fac din ce în ce mai des deliciul consumatorilor de informaţii dornici să mai afle şi altceva în afară de criză economică, potenţiala prăbuşire a monedei unice europene, permanentele bâlbe ale ştabilor politici de pe planetă, ameninţările cu caracter de extincţie ale viitorului şi lista poate continua.

Că lucrurile nu stau chiar aşa o dovedeşte o altă ştire, transmisă la sfârşitul lui octombrie pe diverse canale de presă româneşti şi legată de un târg de joburi de la Bucureşti, la care au fost prezente nume grele din cele mai importante domenii ale vieţii economice. Mi-a reţinut atenţia, în cadrul mai larg al relatărilor de la respectivul târg, faptul că tot mai multe firme iau decizia de a angaja oameni şi pe baza activităţii lor înregistrate pe diverse reţele sociale, cele mai menţionate fiind, oarecum de aşteptat, Facebook, Linkedin şi Twitter.

Ei bine, din acest moment păţania angajatului din Marea Britanie începe să capete cu totul alte conotaţii decât aceea a faptului divers şi a unui incident relativ minor şi nefericit din viaţa unei fiinţe umane.
Şi asta pentru că întrebarea cea mai simplă care se poate pune este următoarea: Dacă o mare parte din firmele de pe această planetă decid că exemplul Apple este unul extrem de bun şi încep tot mai multe dintre ele să introducă politici restrictive vizavi de prezenţele online ale propriilor angajaţi şi, prin extensie, vizavi de prezenţa online a lor înseşi?
Nu mă pot abţine să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă vreun angajat al aceleiaşi companii ar fi postat cu câţiva ani în urmă un comentariu injurios la adresa firmei în cauză atunci când cazurile de telefoane „inteligente” al căror ecran exploda în faţa consumatorilor deveniseră de notorietate publică? Ar fi dat instanţa o sentinţă similară, în ciuda forţei de netăgăduit a exemplului de viaţă? Sau establishment-ul corporatist ar fi reuşit şi de această dată să găsească resursele necesare ca marketingul să spele rapid murdăria, astfel încât să poată pretinde în cel mai scurt timp că nu s-a întâmplat niciodată nimic?

Şi iată cum, încet-încet, se ajunge, cred eu la adevăratele probleme. Sunt deja ani de zile de când termenul de Social Media a invadat vieţile multor fiinţe umane, în mod mai mult sau mai puţin conştient. Sunt ani de zile de când strategiile de comunicare ale multor firme includ reţelele sociale ca şi canale importante de promovare produse, desfăşurare de strategii de marketing, concepere şi executare de politici Corporate Social Responsibility etc. Mai mult, sunt deja câţiva ani de când nume extrem de mari din industria IT, mai ales de software, proiectează, realizează şi vând aplicaţii şi soluţii care includ unelte de social media.

Este evident că orice vendor care vrea să facă bani se adaptează cerinţelor pieţei. Şi da, reţelele sociale au devenit importante, ba chiar vitale în unele cazuri, dacă este să mă refer aici fie şi doar la cel mai recent exemplu al „primăverii arabe”. A transforma însă un mediu definit din start ca al libertăţii individuale şi al coagulării de interese umane mai presus de distanţele geografice şi temporale într-un mediu rigid al promovării unor interese comerciale mi se pare o distanţă lungă. Ba, aş îndrăzni să spun, chiar un act de maculare.

Cum forţa banilor dictează interesele, este greu de crezut că „pofta” firmelor de a mai profita de un posibil canal de comunicare pentru a face bani se va potoli din simple raţiuni de moralitate a gestului. De aceea, nu aş fi deloc surprins ca în viitorul foarte apropiat, din nevoia de a nu repeta păţania nefericitului britanic, profilurile oamenilor de pe diverse reţele sociale să înceapă să semene tot mai mult cu un profil standard care ar suna cam aşa: „Sunt pasionat de muncă, îmi place liniştea, detest problemele, iubesc suplimentele alimentare, zgomotele urbane, mediul steril de birou şi şefii care mă apreciază dându-mi mai mult de lucru.” Utopic, nu?