Începe şcoala. Cumpăraţi calculatoare noi?

Multdiscutata criză financiară a făcut ca firmele private româneşti să-şi reevalueze dramatic planurile de înnoire periodică a parcului de calculatoare. Uneori fără a avea suficientă informaţie tehnică corectă, managerii încearcă să facă faţă menţinerii afacerii utilizând la maximum un hardware învechit. Sistemul de operare Linux le poate oferi un ajutor crucial în acest efort.

Tradiţional, septembrie este anotimpul în care librăriile îşi deschid larg porţile, nu numai pentru cititori, dar şi pentru elevii şi părinţii în căutare de caiete, stilouri şi ghiozdane. Şi cum astăzi calculatorul nu mai poate lipsi din niciun birou – acasă sau în afaceri – acesta este şi momentul în care mulţi aleg să cumpere un laptop nou sau câteva sisteme cu care să-şi echipeze sediul firmei. Restricţiile financiare recente au schimbat, însă, complet, planurile tuturor. Părinţii cumpără mai greu un calculator pentru proaspătul liceean, iar sistemele pe care firmele le înlocuiau, altădată, cam după trei ani sunt exploatate acum până la uzura maximă – cam până la cinci ani. Chiar şi atunci, “vechiturile” care sunt retrase din utilizarea tip business mai sunt utilizate, încă un an sau doi, acasă sau într-un birou mic, pentru sarcini mai puţin importante.

Cum rezolvă toţi aceşti oameni problema software-ului ? Din practica de zi cu zi este ştiut faptul că “software-ul tradiţional” de pe un calculator ajunge să fie reinstalat, în medie, cam odată pe an. Prin infestare cu viruşi sau simplă utilizare intensivă – uneori incorectă – programele ajung să funcţioneze enervant de încet, cu erori ciudate sau chiar deloc. De multe ori, cauzele nu pot fi nici diagnosticate exact, nemaivorbind de revenirea la o situaţie normală fără reinstalare completă şi mult efort.

Sistemele vechi se confruntă şi cu problema lipsei de resurse. Pe vremuri, 256 MB memorie RAM şi 1-2 GB harddisk erau suficienţi pentru a rula rapid Windows 98; astăzi 2-3 GB RAM şi câteva sute de gigabytes de spaţiu de stocare sunt o specificaţie decentă, minimală, pentru un sistem nou. Asta înseamnă că toate calculatoarele noastre mai vechi, încă funcţionale, trebuie reciclate la REMAT? Păi, depinde pe cine întrebaţi . Producătorii de electronice şi marile lanţuri de magazine ne vor îndemna să avem, întotdeuna, sisteme “ultimul strigăt” – nu e greu de ghicit de ce. Dar s-ar putea ca acest lucru să nu fie întocmai în interesul nostru, mai ales în vremuri de greutăţi financiare. Şi atunci, ce rămâne de făcut – dacă sistemele vechi nu mai pot rula noile versiuni de software, cărora magazinele le fac atâta reclamă?

Sistemul de operare GNU/Linux oferă soluţia – dacă nu căutaţi “noutatea cu orice preţ” şi dacă laptopul personal nu este, pentru Dvs., doar un accesoriu de modă. Ţinând seama de faptul că Linux este imun la viruşi şi că “brutalizarea” sa de către utilizatori neprofesionişti e mult mai dificilă, încercarea merită din plin timpul Dvs.

De curând, mi-am propus să “readuc la viaţă” câteva asemenea sisteme mai vechi. Scopul urmărit era să obţin un mediu de lucru comod pentru o persoană netehnică, pe un laptop de 4-5 ani, dotat cu procesor Celeron şi 512 – 1024 MB RAM. După ce am eliminat mai multe variante posibile, m-am oprit la câteva distribuţii GNU/Linux special concepute.

Fedora 15 LXDE oferă un desktop LXDE, complet şi plăcut chiar şi ca staţie de lucru într-un mediu de afaceri. Pentru instalare a avut nevoie de minimum 650 MB RAM, dar, odată instalat, am putut rula comod diapozitive şi secvenţe video relativ complexe, potrivite pentru prezentare pe monitoarele cu diagonală mare dintr-un spaţiu de vânzări pretenţios. Mai mult, sistemul a fost suficient de puternic pentru a nu stoca pe harddisk materialul video cerut, ci a-l importa de pe un server aflat în apropiere, simultan cu prezentarea, fără poticneli şi pauze supărătoare.

Fedora Xfce este o variantă Fedora care foloseşte desktopul Xfce. Testele au arătat că, în medie, sistemul are nevoie de 20-30 MB RAM în plus faţă de cel cu LXDE, dar performanţele sunt satisfăcătoare. Pentru sarcini obişnuite – citirea e-mail-ului, navigarea pe Web, editarea de documente în LibreOffice, folosirea instant-messengerului Yahoo şi chiar o conversaţie VoIP – sistemul s-a comportat normal, permiţând lucrul fluent.

Pentru cei care preferă distribuţiile GNU/Linux din familia Debian/Ubuntu, Xubuntu este alegerea potrivită. El a acceptat să se instaleze chiar şi în 512 MB RAM, pe un laptop la fel de vechi, toate sarcinile de birou descrise mai sus rămânând posibile, la o viteză mulţumitoare.

Marea surpriză din testele mele a constituit-o Debian 6.0 (“Squeeze”), o distribuţie GNU/Linux destinată predominant serverelor. Debian nu a avut nicio problemă să se instaleze pe un sistem cu doar 512 MB RAM. De altfel, universalitatea sa este impresionantă, versiunea 6.0 rulând pe nu mai puţin de nouă arhitecturi hardware complet diferite – de la jucării miniaturale la supercomputere.

Ar putea vreuna dintre aceste distribuţii GNU/Linux oferi un “suflu nou” calculatoarelor din biroul Dvs.?

Aştept răspunsul la această întrebare la razvan.sandu [at] zando [dot] ro.