Roboţii au talent

Evenimente (de , May 16, 2011)

15 roboţi autonomi, capabili să execute acţiuni specifice, fără intervenţie umană, fără control teleghidat, constructori inventivi şi dăruiţi scopului lor şi un public interesat, au reprezentat reţeta succesului celei de-a patra ediţii a Concursului Naţional de Robotică RoboChallenge, faza finală. Această ediţie a reunit cele mai importante centre universitare de specilitate din ţară: Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor prin introducerea unei noi probe: Robo-LaserMaxx.

Robo-LaserMaxx reprezintă o noutate atât pentru concursul RoboChallenge, cât şi pentru concursurile de robotică internaţionale. Totodată, a fost o provocare pentru participaţii anilor trecuţi şi i-a ambiţionat pe cei nou înscrişi să se autodepăşească. Confruntarea a avut loc între doi sau mai mulţi roboţi pe durata a 3 minute. Fiecare robot a trebuit să îşi găsească adversarii prin labirint şi folosind raza laser să îi ţintească pe aceştia în zonele vulnerabile, mascate sub forma unor senzori.

Emoţiile au fost mari deopotrivă pentru concurenţi şi pentru roboţii. Probele au fost solicitante pentru micile creaţii, dar, ca de fiecare dată, acestea s-au descurcat onorabil şi s-au ridicat la măsura aşteptărilor, uluind publicul cu dârzenia lor şi dorinţa de a câştiga. Remize impresionante (amintim meciurile dintre Bazinga şi Machiavelli), victorii rapide (Tescot este campionul declarat) şi înfrângeri ceva mai dure sunt doar câteva din lucrurile care au reprezentat deliciul ediţiei.

Scopul concursului a fost găsirea celui mai dârz, determinat şi bine dotat robot, capabil să ne reprezinte ţara la Concursul Robotchallenge ce va avea loc la Viena, în 2012. Cu un punctaj final de 1400 de puncte, Bazinga – Cluj-Napoca a fost încoronat drept câştigător al celei de-a 4-a ediţii a Concursului Naţional de Robotică RoboChallenge împreună cu echipa constructoare (Oana Joiţa, Bogdan Hopulete, Bogdan Geniş, Andrei Florea). Pe podium s-au mai clasat Tescot – Bucureşti, Megan Fox – Bucureşti şi Sylar – Bucureşti, toţi fiind cunoscuţi din ediţiile anterioare ale con cursului.


Tags: , , ,

Trackbacks

Leave a Trackback