Cloud pentru toţi
Evenimente (de Cristian Faur, May 16, 2011)Organizaţiile de toate mărimile au avut ocazia să afle cele mai interesante oferte de tehnologii, produse şi servicii Cloud, SaaS, IaaS de la cei mai importanţi furnizori la conferinţa organizată de Agora. Nu este deloc întâmplător faptul că studii recente arată că, la nivel global, peste 40% din firme utilizează deja cloud computing într-o formă sau alta, în termeni de software, platformă sau infrastructură. Şi asta chiar dacă aproape 50% din decidenţii firmelor manifestă încă temeri puternice legate de securitatea unei asemenea soluţii.
Prin prezenţa locală a principalilor furnizori mondiali de cloud computing, precum Microsoft, BULL, EMC2, HP, Crescendo, Star Storage, DELL, Bit Software, România dispune de o şansă imensă de a fi una din primele ţări care adoptă pe scară largă soluţii tehnologice de ultimă oră. Conferinţa Agora dedicată cloud computing şi-a propus aflarea unora dintre cele mai viabile soluţii de acest tip existente, cu scopul de a oferi un sprijin în luarea unor decizii importante din punct de vedere tehnologic.
Felix Enescu, Membru fondator al CIO Council a avut speech-ul de debut, în care a vorbit despre mituri şi realităţi în adoptarea cloud computing-ului. „Marea majoritate a vânzătorilor clasici de servicii şi de hardware nu au niciun interes să ofere servicii de cloud în adevăratul sens al cuvântului, cum fac Amazon sau Google. Acest lucru presupune investiţii iniţiale, pentru a putea oferi, apoi, servicii. Este un model riscant, pe care puţini furnizori de servicii îl îmbrăţişează. Este foarte important să vă hotărâţi înainte ce doriţi să cumpăraţi şi de ce, apoi să testaţi.”
Radu Isaia, Presales Director, Infrastructure Solutions & Data Center Services, a avut o interesantă prezentare a conceptului StarVault, sub sloganul „more than just another Data Center”. La baza ideii de mai mult decât un centru de date a stat conceptul conform căruia nu numai facilităţile dintr-un data center fac diferenţa pe piaţă, ci şi serviciile oferite. Hosting-ul este doar o parte din ceea ce pune la dispoziţie un centru de date modern. Diferenţă o fac serviciile cu valoare adăugată la care au acces clienţii.
Adrian Stoian, Consultant IT, MVP on System Center Configuration Manager, Microsoft România a vorbit despre conceptul de private cloud. Chestionat în legătură cu avantajele acestei soluţii, speaker-ul a menţionat ca avantaj principal faptul că fiecare şi-o poate construi singur. „Îţi poţi dimensiona soluţia exact la dimensiunile organizaţiei. Microsoft a publicat pe site o serie de ghiduri de implementare, care să ajute companiile să-şi facă designul de arhitectură, planificarea resurselor, să-şi aleagă singure componentele necesare de server, de storage şi să-şi poată adapta soluţia la dimensiunea nevoilor proprii.”
Rareş Jureţchi, ESSN Technical Consultant, HP România şi Cristian Mierlea, Manager, IT Infrastructure Business Unit, Crescendo, au prezentat o serie de oportunităţi şi soluţii pentru companiile care aleg să folosească tehnologiile HP. Reprezentantul Crescendo a amintit că organizaţia sa oferă soluţii HP ca integrator de 18 ani, soluţii care pot acoperi tot necesarul unui departament IT. Consultantul tehnic de la HP a arătat, printre altele, cum va evolua departamentul IT folosind cloud computing până la noul său rol, acela de broker de servicii. De asemenea, s-a discutat pe larg despre avantajele folosirii tehnologiilor de cloud de la HP pentru infrastructura IT şi pentru o organizaţie mai dinamică. Rareş Jureţchi: „oferim singura soluţie cloud de pe piaţă adresată tuturor nevoilor clienţilor: cloud public, cloud privat şi cloud hibrid.”
Şerban Zirnovan, Business Development Manager / Central & Eastern Europe, EMEA, Emerging Markets, Dell, a atras atenţia clienţilor că pentru a ajunge în cloud, trebuie să ştie exact ce vor. „De ce să mergem în cloud cu Dell? Răspunsul e mai complicat decât „pentru că are ceva în plus sau costă o anumită sumă”. Mergeţi în cloud pentru că dumneavoastră doriţi să mergeţi acolo. Noi vă putem ajuta, într-un mod în care invesţiile pe care le faceţi să poată fi uşor recuperate, previzibil recuperate şi care să vă permită să fiţi eficienţi.”
Anca Cazacu, Marketing Manager, BIT Software, a vorbit despre aplicaţii în cloud, în special CRM şi ERP, oferite de compania pe care o reprezintă. „Soluţiile de acest tip oferă multe avantaje firmelor care le utilizează, le oferă un business mai eficient şi posibilitatea de a lua decizii în timp real. Socrate Open Cloud Edition, ceea ce discutăm noi astăzi, vine cu mai mult, cu posibilitatea de a utiliza această soluţie în cloud. Aceasta înseamnă că nu numai firmele mari sau medii pot să-şi permită să utilizeze un ERP complex, ci şi cele mai mici, pe bază de abonament.”
Concluziile? Pas cu pas, se generează o unanimitate în a lua în considerare avantajele certe ale cloud computing din punct de vedere al tehnologiilor de folosit în mediul de business. Unul dintre cele mai importante este legat de cheltuielile de capital ale firmelor care, în loc să se confrunte cu amortizarea şi deprecierea ciclului estimat de viaţă al echipamentelor, plătesc o taxă lunară sau anuală pentru contracte de servicii.
Consecinţa directă este al doilea avantaj. Prin cloud computing, în fond, o externalizare de hardware, software şi networking, firmele reuşesc eco nomii substanţiale ale bugetelor IT, prin eliminarea achiziţiilor de echipamente sau licenţelor software.
Un alt mare avantaj vine dintr-o caracteristică umană profundă: comoditatea. Practic, tot mai multe firme preferă să se bazeze mai mult pe furnizori de servicii pentru a obţine şi menţine aplicaţii IT decât să se confrunte cu costurile de construire şi actualizare a unei aplicaţii personalizate propriilor nevoi.
Tags: Agora Group, Bit Software, Bull, cloud, cloud computing, conferinta, Crescendo, CRM, Data Center, Dell, EMC2, ERP, HP, IaaS, infrastructura, microsoft, networking, SaaS, server, servicii, software, Star Storage, Storage, tehnologii











