A virtualiza, virtualizare…

De peste 10 ani conjugăm acest verb, dar astăzi mai mult ca oricând îl şi punem la treabă. Tehnologiile sunt coapte, iar clienţii sunt gata să le adopte. Estimările arată un potenţial de creştere real al pieţei de virtualizare de peste 290 de miliarde de dolari în 4-5 ani. La fel de reale sunt şi economiile de TCO de 25%-35%. Deci nu e de mirare că lumea e interesată de virtualizare. În continuare costurile de dezvoltare a infrastructurii şi de mentenanţă ne dor cel mai rău. După aceea, vin alte „mofturi” legate de eficientizare, consolidare, centralizare sau securitate…

Fie că vorbim de comunicaţii unificate, servicii cloud, virtualizare sau mobilitate, toate tendinţele tehnologice actuale sunt rezultatul unei aprige bătălii cu costurile… Situaţiile de criză l-au făcut întotdeauna pe om mai inventiv. Cele câteva valuri de revoluţii tehnologice ce au marcat scurta, dar densa istorie a evoluţiei informatice, au venit ca şi revoluţiile din istoria umanităţii: pe fondul unor irezolvabile situaţii de criză. După goana pentru miniaturizare şi creştere a puterii de procesare sau de stocare pe o particulă de siliciu, vizionarii IT au împins limitele frontierelor tehnologice dincolo de Matrix. Aşa s-a trecut din spaţiul real în cel virtual… Dar dincolo de caracterul SF al primelor revelaţii iscate de realitatea virtuală şi de Second Life, virtualizarea a devenit un atu concret, palpabil al unor platforme mult mai pragmatice formate din servere, reţele, terminale, aplicaţii, medii de stocare, reguli de securitate.

Între cloud-computing şi virtualizare există mai multe puncte de convergenţă, dar şi spaţii de diferenţiere totală. Conceptul de virtualizare a început să se afirme cu putere cam acum 10 ani. E drept, că de virtualizare s-a vorbit mai puţin în spaţiile publice, pentru că era încă vremea când toţi vendorii doreau să îşi promoveze mai întâi soluţiile clasice, bazate pe cât mai multe servere, cât mai multe PC-uri, medii cât mai extinse şi mai eterogene. Era perioada de El Dorado în IT când toată lumea se întrecea în cucerirea de teritorii virgine şi nimeni nu îşi punea probleme de heterogenitate, consolidare şi centralizare.

Odată cu primii germeni ai crizei din perioada dot.com, virtualizarea a apărut din nevoia tot mai stringentă a companiilor de a reduce costurile de infrastructură, în paralel cu cerinţele organice de dezvoltare în teritoriu. Oamenii de IT au realizat că îşi pot clona serverele, rulând pe aceeaşi maşină mai multe partiţii reale şi virtuale, cu aplicaţii şi sisteme de operare diferite. Treptat, virtualizarea s-a extins la nivel de aplicaţii, din nevoia de asigurare la aplicaţiile esenţiale de business pentru orice utilizator. Epoca mobilităţii a generat necesitatea accesului de la distanţă, iar dezvoltarea teritorială cerinţa deschiderii de noi sucursale.

Cloud-ul şi virtualizarea sunt tehnologii care au fost dezvoltate pentru a maximiza utilizarea resurselor de calcul, în acelaşi timp ce reduceau costurile pentru aceste resurse. Ambele concepte sunt menţionate frecvent atunci când se discută despre cerinţe critice de disponibilitate şi redundanţă. Deşi între cele două domenii există multe asemănări, soluţionarea problemelor comune este realizată în mod diferit.

Virtualizarea a apărut din nevoia de a dezvolta mai multe resure de calcul care rulează pe aceeaşi maşină fizică, eliminând folosirea inconsistentă şi costisitoare a unor ferme de servere dedicate aceloraşi operaţiuni. Serverul fizic poate fi gazda mai multor servere virtuale, absolut transparente, care nu cer costuri suplimentare şi pot fi administrate extrem de uşor. Serverele virtuale mai au avantajul că pot fi mutate cu uşurinţă de pe o maşină gazdă pe alta, astfel încât procesul de calcul destinat unor misiuni critice să devină non-stop, prin funcţii de load-balancing ce asigură continuitatea proceselor de calcul.

În timp ce virtualizarea poate fi folosită ca fundament pentru o infrastructură cloud, acesta are ca rol principal furnizarea de servicii, în timp ce virtualizarea râmâne o componentă a infrastructurii fizice. Cloud computing a derivat din nevoia de folosire a resurselor de calcul prin adaptarea unui model utilitar de bază, precum distribuţia energiei electrice.

Beneficiile virtualizării
În funcţie de arhitectura sistemului IT, de natura activităţii sau de bugetele disponibile, virtualizarea software oferă o serie de avantaje majore:
* Consolidarea serverelor – implementarea de servere virtuale pe maşinile deja existente măreşte scalabilitatea şi reduce investiţiile în noi resurse hardware.
* Reducerea timpului de backup – operaţiunile curente de backup sau restore sunt mult mai facile pe maşinile virtuale, asigurând economii de timp considerabile.
* Conservarea energiei – facturile la energie pot fi reduse considerabil prin folosirea aceloraşi nivele de consum, cu implicaţii majore la scăderea costurilor de administrare.
* Testarea configuraţiei software – o sarcină destul de dificilă în condiţiile unor infrastructuri clasice, se face cu foarte mare uşurinţă prin pre-testarea pe maşinile virtuale.
* Administrarea mai uşoară – gestionarea unui parc de maşini virtuale este infinit mai facilă pentru operaţiunile de upgrade sau depanare. De la o simplă consolă, administratorii IT pot acţiona de la distanţă toate terminalele din reţea sau serverele din data center.
* Accesul la aplicaţii de oriunde, oricând şi orice maşină – mediile bazate pe virtualizarea aplicaţiilor curente de business asigură o multitudine de beneficii legate de scalabilitatea, flexibilitatea şi securitatea unui sistem.

Reducerea costurilor de administrare permite eficientizarea activităţii şi realocarea resurselor umane şi financiare către alte activităţi legate de esenţa business-ului.

rcrahmaliuc@yahoo.com