Virtualizarea serverelor şi a stocării – strategie pentru performanţă

Focus (de , March 3, 2011)

Posibilitatea tehnologică de a virtualiza serverele a transformat profund peisajul industriei IT în ultimii ani, atât la nivel mondial, cât şi local. Companiile care au ales să implementeze acest tip de proiecte au profitat de avantajele de flexibilitate, consum optimizat de energie şi costuri reduse de răcire în contextul încetinirii economiei. Pentru rezultate care să facă cu adevărat o diferenţă însă, virtualizarea serverelor trebuie completată cu o soluţie asemănătoare pentru resursele interne de stocare, un element esenţial pentru crearea unei infrastructuri virtuale.

În momentul de faţă, infrastructurile IT construite din echipamente şi soluţii de la vendori şi din generaţii diferite ridică o serie de probleme administratorilor de IT din companii, forţându-i pe aceştia să direcţioneze aproape 70% din bugete către întreţinere şi doar 30% pentru inovaţii precum aplicaţii noi care ar putea constitui potenţiale surse noi de venit. Alternativa este o infrastructură convergentă care modernizează sistemele existente şi care reuneşte resurse diferite (de la servere, stocare şi reţelistică) în rezerve comune pe care compania le poate accesa mult mai rapid, în funcţie de nevoi. Conform unui studiu IDC, o companie care virtualizează şi serverele şi stocarea poate obţine un ROI de 300% şi îşi poate recupera investiţia în mai puţin de şase luni, incluzând aici şi perioada necesară implementării.

Înainte de a apela la soluţii de virtualizare a stocării, o companie se confruntă cu o serie de provocări:
- O infrastructură foarte complexă şi greu de administrat – Dezvoltarea necontrolată a capacităţii de stocare de-a lungul unei perioade mai mari de timp poate avea ca rezultat crearea unui mediu IT complex, iar resursele IT interne sunt monopolizate de necesitatea de a administra resursele fizice de stocare.
- Capacitate care nu poate fi utilizată şi costuri mai mari – Virtualizarea resurselor de stocare poate conduce la dezechilibrarea capacităţii de stocare, ajungând astfel la una dintre cele mai mari cheltuieli posibile: companiile care au prea multă capacitate de stocare în sisteme fizice scumpe ajung să folosească acest excedent pentru a susţine datele serverelor virtualizate, cheltuind asfel mai mult decât înainte de a apela la virtualizare.
- Întârzieri în procesele de backup a datelor – Virtualizând doar serverele, nu şi componenta de stocare, companiile crează premisele apariţiei unor blocaje de trafic în momentul în care se face backup de date. În condiţiile în care procesele de backup sunt esenţiale pentru protejarea datelor şi a activităţii companiei în general, acestea nu ar trebui să sufere nici un fel de întârzieri.
- Performanţă limitată – Supra-provizionarea stocării consumă rapid orice economii realizate prin virtualizarea serverelor, eliminând complet orice avantaje obţinute şi încetinind performanţa infrastructurii.
Virtualizarea stocării rezolvă toate aceste probleme şi reprezintă un prim pas către realizarea unei infrastructuri convergente, o modalitate de a câştiga flexibilitate şi eficienţă prin utilizarea tuturor resurselor IT, de la servere la stocare şi reţelistică, cu ajutorul aceleiaşi platforme comune de management. În aceste condiţii, soluţiile HP StorageWorks Enterprise Virtual Arrays (EVAs) uşurează administrarea comună a resurselor de stocare şi a serverelor printr-o opţiune integrată de virtualizare.

Conform companiei de consultanţă Edison Group, acest tip de echipamente este de patru până la cinci ori mai uşor de administrat, oferind posibilitatea de a automatiza multe dintre sarcinile greoaie pentru administratorii de stocare. HP StorageWorks EVA sunt disponibile în trei modele diferite din punct de vedere al vitezei şi capacităţii: HP StorageWorks EVA4400 cu un maximum de 96 de drive-uri, HP StorageWorks EVA6400 cu un maximum de 216 drive-uri şi HP StorageWorks EVA8400 cu până la 324 drive-uri. Toate aceste soluţii sunt uşor de administrat, oferă posibilitatea de a virtualiza rapid şi cu costuri minime şi sunt proiectate pentru a îmbunătăţi rata de utilizare a capacităţii de stocare disponibilă.

Deşi accentul se pune pe virtualizarea stocării, virtualizarea serverelor rămâne un subiect important pentru multe dintre companiile care caută o metodă nouă de a se adapta pieţei foarte competitive. Astfel, HP a anunţat recent şi o soluţie amplă de suport care le permite clienţilor ce rulează aplicaţii business critical pe servere HP ProLiant virtualizare să îşi îmbunătăţească performanţele şi disponibilitatea, reducând, simultan, costurile şi complexitatea infrastructurii IT.

Noul serviciu HP Critical Advantage, furnizat de divizia companiei de servicii tehnologice, alocă fiecărui client în parte o echipă specializată care să asigure funcţionarea permanentă a mediilor business-critical virtualizate. Aceste echipe preiau responsabilitatea pentru rezolvarea oricăror probleme care apar şi pentru îmbunătăţirea proceselor IT, dându-le astfel angajaţilor companiilor cliente posibilitatea să se ocupe de activităţi care aduc un plus de valoare. Mai specific, serviciile HP Critical Advantage includ servicii de analiză a performanţei şi a capacităţii pentru medii virtuale, servicii de analiză a disponibilităţii în medii virtualizate, dar şi un workshop care poate să determine disponibilitatea aplicaţiilor critice pentru virtualizare.

Asigurând suport mission-critical pentru servere ProLiant virtualizate, serviciile HP Critical Advantage reprezintă un pas important către realizarea Infrastructurii Convergente HP, elementul de bază pentru implementarea conceptului Instant-On. Într-o lume permanent conectată, o companie care aplică viziunea Instant-On include tehnologia în toate activităţile care deservesc clienţii, angajaţii, partenerii şi cetăţenii pentru a răspunde instant nevoilor lor.


Tags: , , , , , , , , , , ,

Trackbacks

Leave a Trackback