Diferenţa între zgomot şi informaţie

Interviuri (de , November 2, 2010)

B Media monitorizează de 12 ani presa scrisă din România, radio şi TV pentru companii multinaţionale şi alte nume importante. Începând cu luna octombrie, agenţia pune la dispoziţia specialiştilor în PR şi comunicare primul serviciu integrat de monitorizare, evaluare şi analiză de imagine. Despre noua aplicaţie, care centralizează într-un singur pachet toate serviciile oferite (online, offline, social media, analize generate direct de clienţi, arhive şi consultanţă), ne-a vorbit Florian Fugaşin, director de marketing al B Media.

IT Trends: De ce monitorizare social media? Este relevantă pentru companii?
Florian Fugaşin: În momentul de faţă totul evoluează, la fel şi comunicarea. Implicit, metodele de comunicare şi de evaluare a acestora. O influenţă din ce în ce mai mare o are comunicarea online, care deocamdată, în România cel puţin, este similară cu comunicarea clasică. O companie transmite o informaţie către publicul larg şi atât. Pe de altă parte, participarea activă în mediul social este mai degrabă ca o ieşire la masă cu prietenii; se discută orice fel de teme, pe un limbaj neconvenţional sau mai puţin formal. În momentul în care o companie transmite, însă, un anumit mesaj, este percepută de către utilizatorii social media ca şi cum ar veni cineva să îţi vândă flori la masă, fără să îţi ofere ceea ce vrei tu. Scopul nostru este să facem o diferenţiere între ce se discută la modul general şi informaţiile concrete care privesc companiile. O diferenţiere între zgomot şi informaţie, până la urmă.

IT Trends: Cum realizaţi această diferenţiere?
F.F.:
La ora actuală este aproape imposibil să urmăreşti, cel puţin în mediul online şi social media, tot ce se discută despre un subiect anume. Cu atât mai mult pentru companii precum cele din domeniul tutunului sau farmaceutic, care au multe subiecte sensibile pentru publicul larg. Aici intervenim noi, care putem să analizăm fie cuvinte cheie, fie expresii de sine-stătătoare, fie domenii de interes general, trecând prin articole, reclame, anunţuri de licitaţii, inclusiv mica publicitate. Rolul nostru este să oferim o sinteză a unui subiect de interes pentru un anumit beneficiar. Mai exact, să filtrăm pentru ei informaţia, să extragem ce este relevant de acolo şi ei mai departe să tragă concluziile aferente. De aici vine valoarea adăugată pe care o oferim. Legat de soft-ul cu care realizăm acest lucru, este interesant de spus că, fiind dezvoltat de o echipă românească, el este calibrat automat pentru limba română. Uzanţa în piaţă este să se cumpere soluţii de afară, să fie adaptate la specificul local şi de aici pot să apară rezultate mai bune sau mai proaste. Noi lucrând totul de la zero, pentru piaţa românească, şi având mereu în minte utilizatorul final, putem genera mult mai multe rezultate, analize, interpretări etc.

IT Trends: Cât a durat dezvoltarea?
F.F.:
Este un produs care se lansează treptat. El funcţionează de la începutul anului 2010, dar se adaugă constant componente noi. De exemplu, recent a devenit funcţională monitorizarea pe Facebook şi YouTube, soft-ul făcând automat diferenţierea între limba română şi engleză. Înainte de Facebook şi YouTube am lansat serviciul de monitorizare pe Twitter, iar anterior am lansat serviciul de monitorizare pentru aproximativ 25.000 de blog-uri, cu tot ce înseamnă comentariile aferente şi interpretarea lor, 1100 de forum-uri din România şi peste 1000 de site-uri generale şi de nişă. Dacă un client este interesat de un anumit blog, forum sau site de nişă, care nu a fost cuprins iniţial în listă, acesta poate fi adăugat în mai puţin de 24 de ore. Se răspunde foarte prompt solicitărilor, acesta fiind avantajul de a avea echipa proprie, care a dezvoltat totul.

IT Trends: Cum interacţionează utilizatorul final cu platforma?
F.F.:
Poate să interacţioneze pasiv, în sensul că primeşte pur şi simplu informaţii în funcţie de criteriile şi de canalele alese de el, prin email, în fiecare dimineaţă sau din patru în patru ore, sau prin SMS. De asemenea, poate să interacţioneze activ, generându-şi oricând propriile analize care arată suprafaţa alocată de fiecare ziarist fiecărui subiect acoperit, cum a evoluat în timp interesul unei publicaţii faţă de un anumit subiect, comparaţii pe orice criterii, inclusiv patru tipuri de tonalităţi, ce comentator a fost cel mai vocal etc.

IT Trends: Nu este mai simplu să foloseşti Google?
F.F.:
În momentul de faţă ar costa foarte mult o companie să investească într-un om care să caute, să filtreze, să centralizeze şi să tragă concluzii dintr-o căutare pe Google. B Media oferă instrumentele necesare oricărui comunicator la costuri de utilizare mai mult decât accesibile, pentru că sunt dezvoltate cu o investiţie proprie, în România. Din studiile noastre, costurile sau investiţiile în monitorizarea de presă pe toate canalele, utilizând o asemenea platformă, pot să scadă cu până la 70% dacă luăm în calcul şi analizele generabile automat.

IT Trends: Fiind o platformă „vie”, cum vedeţi evoluţia ei?
F.F.:
Direcţionăm investiţiile către produse care să eficientizeze măsurarea reală a eforturilor de PR, în special în new media. Lucrăm, de asemenea, la hărţile asociative, cum le-am numit noi, în sensul că se identifică anumite atribute asociate de către public, direct sau indirect, fiecărui termen analizat. Un alt produs la care lucrăm are legătură cu tendinţa de a cumpăra produse de la liderul prezenţei online după o analiză comparativă. Ei bine, noi vom oferi posibilitatea automată de comparare a opiniilor, iar de aici oamenii de comunicare ştiu ce au de făcut. După cum vedeţi, echipa noastră fiind formată din specialişti în PR încercăm ca şi până acum să venim în întâmpinarea pieţei de profil.


Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Trackbacks

Leave a Trackback