În cinci ani, educaţia se va muta pe Web
Featured, Tendinte (de Elena Lita, August 12, 2010)În cinci ani, cea mai bună educaţie va veni de pe Web, este de părere Bill Gates, în prezent Co-Preşedinte al fundaţiei Bill&Melinda Gates, care consideră că principiul potrivit căruia tinerii trebuie să meargă la universitate pentru a dobândi o educaţie va dispărea relativ curând.
„În cinci ani vor putea fi găsite pe Web, gratuit, cele mai bune cursuri din lume”, a spus Gates într-un discurs susţinut în cadrul Conferinţei Techonomy, desfăşurată în perioada 4-6 august, în Lake Tahoe, California. „Va fi mai bun decât orice altă universitate autonomă”.
Acesta este de părere că nu contează cum dobândeşti cunoştinţele, ci important este să-ţi fie recunoscute. Indiferent dacă ai o diplomă de la MIT sau dacă tot ce ştii ai dobândit din lecturi pe Web, trebuie să existe o modalitate de a evidenţia acest lucru.
Gates consideră însă că instituţiile educaţionale sunt în continuare obligatorii pentru copii, începând de la ciclul primar şi până la terminarea liceului. Facultatea, însă, trebuie să fie mai puţin bazată pe „locaţie”, este de părere Gates, principalul său argument fiind că în prezent este prea greu şi prea scump să accezi la aceste nivele educaţionale superioare. Iar în scurt timp, instituţiile „fizice” de învăţământ superior vor fi de cinci ori mai puţin importante decât astăzi.
O altă problemă particulară a sistemului educaţional actual o constituie, în opinia lui Gates, cărţile. „Chiar şi în şcoala generală, cărţile de matematică pot avea şi 300 de pagini. Sunt cărţi gigantice, intimidante”, spune acesta. „Le privesc şi mă gândesc: Oare ce este în ele?”.
Potrivit lui Gates, manualele americane sunt de trei ori mai lungi decât echivalentele acestora din Asia. Şi totuşi asiaticii sunt superiori în multe direcţii în ceea ce priveşte educaţia. În concluzie, Gates a afirmat că tehnologia reprezintă singura modalitate de obţine din nou controlul asupra educaţiei şi de a o extinde.
Sursa foto: techonomy.com
Tags: cărţi, cursuri, diplomă, educatie, educational, Facultate, Gates, instituţie, manuale, Techonomy, universitate, Web










